Cine i-a atras atenția lui Andrei Beleuț la Mireasa: „Comunicăm”

 

Primele întâlniri din casa Mireasa au adus și o posibilă apropiere. Andrei Beleuț a recunoscut că Irina i-a atras atenția, însă a evitat să prezinte discuțiile dintre ei drept începutul unei relații.

„Comunicăm”, a fost reacția lui Andrei Beleuț, când a fost întrebat despre Irina.

Irina are 30 de ani, vine din Buzău și lucrează ca secretară într-un birou notarial. A studiat kinetoterapia, iar la un moment dat și-a dorit să devină asistent medical. Concurenții i-au urmărit cartea de vizită în ediția de joi a emisiunii.

În timp ce încearcă să o cunoască mai bine pe Irina, Andrei are de rezolvat mai multe neînțelegeri în casă. După tensiunile cu Amira și discuția purtată cu Anne-Mary, concurentul a avut un schimb de replici și cu Valentin.

Andrei i-a explicat lui Valentin că lipsa de simpatie dintre doi oameni nu ar trebui să ducă la ignorarea completă a celuilalt. Același mesaj i l-a transmis și lui Anne-Mary, căreia i-a spus că regretă modul în care a fost interpretată situația.

„Eu am vorbit cu Vali și i-am spus că dacă nu mă agreezi, asta nu înseamnă că trebuie să trecem unul pe lângă celălalt și să nu mai zicem nici salut. Nu vreau să fie niște discuții, asta am vorbit și cu Anne Mary. I-am zis că îmi pare rău că s-a interpretat așa, că nu vreau să trecem unul lângă celălalt. Dacă există o petrecere, ceva, să avem o reacție de repulsie. Trăim experiența și asta e ”, a declarat Andrei Beleuț, la Mireasa - Capriciile iubirii.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest