Claudia și Valentin au confirmat relația. Mama concurentei i-a felicitat în direct

 

Felicitările doamnei Elena au venit împreună cu un avertisment: Claudia și Valentin ar trebui să se concentreze pe relația lor și să nu lase răutățile să îi influențeze. Mama concurentei a intrat în direct la emisiunea prezentată de Raluca Preda și le-a transmis că au sprijinul familiei.

Bucuroasă de alegerea fiicei sale, doamna Elena i-a cerut să respecte mamele din casă, dar să ia deciziile de cuplu alături de Valentin. În privința celorlalți participanți, mesajul ei a fost mult mai categoric:

„Bună, iubita mea! Noi suntem bine. Am sunat să vă felicit pe amândoi, pentru că sunteți un cuplu. Să știți că noi suntem alături de voi. Claudia, să resăecți mamele, dar tu și Valentin să fiți doar voi doi. Mi-aș dori din suflet să fiți doar voi doi și să lăsați răutățile, să nu le băgați în seamă. Acolo sunteți doar pentru voi. Nimeni nu vă vrea binele acolo!”, a declarat mama Claudiei, la Mireasa - Capriciile Iubirii.

Intervenția a urmat confirmării oferite de cei doi la Capriciile Iubirii. Întrebați dacă sunt împreună, Claudia și Valentin au răspuns afirmativ, după o perioadă în care apropierea lor devenise tot mai vizibilă.

În seara de 7 octombrie, concurenții s-au sărutat. Printre cei care s-au bucurat pentru ei s-au numărat Irina și Ronaldo, iar Irina are o relație apropiată cu Claudia.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest