Costina, adevărul despre despărțirea de Dian: „Dacă e bărbat, să spună el ce s-a întâmplat”

 

Costina și Dian, unul dintre cele mai discutate cupluri din cel mai recent sezon Mireasa, nu mai formează un cuplu. Deși păreau să aibă planuri serioase după terminarea emisiunii, relația lor s-a destrămat la doar o lună de la finalul competiției.

Fosta concurentă a confirmat despărțirea în timpul unui live pe TikTok și a spus că decizia i-a aparținut lui Dian. Potrivit spuselor ei, ruptura a venit neașteptat, fără o discuție clară între cei doi. „Dacă el este bărbat, să vină să spună de ce ne-am despărțit și cine a plecat. Să spună unde eram eu când el a decis să plece. Nu vreau să intru în detalii, dar eu nu am fost cea care a pus punct. Încă mă afectează totul, chiar dacă încerc să fiu puternică”, a declarat Costina, vizibil afectată.

Întrebată dacă familia lui Dian ar fi avut un cuvânt de spus în despărțirea lor, fosta concurentă a evitat să ofere detalii, dar a lăsat de înțeles că nu toată lumea a privit cu ochi buni relația lor. „Nu știu din cauza cui, nici nu mă mai interesează. Fiecare cu treaba lui. Nu, nu m-aș mai întoarce, oricât de greu ar fi. Cred că ce e pentru mine, va veni la momentul potrivit”, a spus Costina, încercând să închidă definitiv acest capitol.

De asemenea, tânăra a mărturisit că nu simte nevoia să se justifice în fața celor care au judecat-o pentru trecutul ei: „Nu mai am nimic de demonstrat nimănui. Am fost sinceră, am iubit, dar acum aleg să merg mai departe.”


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest