Cristian, atitudine dură față de Antonia: ”Este pentru binele ei”

 

Au apărut noi situații tensionate în cuplul format din Antonia și Cristian, urmare a scandalului dintre concurentă și Andrada.

O nouă ceartă a izbucnit între cei doi îndrăgostiți, după ce Andrada i-a adus acuzații grave Antoniei, cum că ar fi dependentă de droguri și că a ales să vină în emisiune pentru că ar fi mai ieftin decât la un centru de dezintoxicare.

După scandalul cu Andrada, s-a confesat la mama iubitului ei și a primit câteva sfaturi. „Mie mi se pare incredibil cum, de fiecare dată, am avut o intenție bună, nu am vrut să fac nimic rău și totul s-a întors împotriva mea. Chiar sunt confuză. Am ajuns să mă transform dintr-o persoană super deschisă într-o persoană, efectiv, nu știu”, a spus Antonia.

Mama lui Cristian i-a dat replica: „Aș vrea să te calmezi și să nu mai fii copleșită de emoții. Eu sunt cea care, pur și simplu, merg pe scenariul cel mai pesimist pentru a te confrunta cu realitatea cea mai dură”.

Concurentul a avut o atitudine mai dură la adresa iubitei lui: „Eu mi-am dat puțin răgaz, Antonia și-a dat și ea puțin răgaz, dar nu este nimic diferit față de ceea ce știați deja. Într-adevăr, am fost un pic și sunt mai drastic în atitudine cu Antonia, dar este pentru binele nostru, pentru binele ei. Nu-mi doresc să o schimb, nu ne putem schimba, fiecare este în felul nostru. Dar la acele lucruri la care este și ea conștientă că are nevoie și trebuie să le „fure” de la mine, acolo am bătut. Prin atitudinea avută, nu consider că a fost una greșită, eu îi vreau tot binele. Nu am vrut să obțin ceva, asta a fost starea avută. Am vrut să fiu un pic mai serios”.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest