Dani abia așteaptă să pătrundă în familia Daianei: „Voi bea mai multe beri cu tata socru”

 

Dani și Daiana au cerut binecuvântarea din partea părinților și au primit-o. Totul a decurs perfect pentru cei doi, care formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din casa Mireasa.

 

Dani și Daiana sunt împreună de patru luni de zile. Concurentul deja a cerut-o în căsătorie pe fată, dar, potrivit tradiției, cei doi au trebuit să mai ceară și binecuvântarea părintească. Băiatul spune că nu a avut prea multe emoții, nici în momentul în care și-a cerut aleasa inimii de soție.  

 

„Cumva am știut în sinea mea, dar atunci când pui întrebarea pe moment parcă îți vine un fior și te întrebi dacă zice nu. Când veneau părinții era deja spus „DA-ul”, nu? N-am fost cu absolut nimeni în viața mea cum sunt acum cu Daiana”, a mărturisit tânărul.

 

Totodată, Dani s-a arătat nerăbdător să-l cunoască mai bine pe tatăl Daianei. „N-am o emoție de frică sau de teamă. Voi bea mai multe beri cu tata socru (râde). Vreau să îl cunosc! Mi-a plăcut așa din mica interacțiune și mi-am dat seama că e un om serios, dar și cu care ai ce să vorbești. Abia aștept să-l cunosc!”, a spus concurentul de la Mireasa.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest