Dani din Teleorman a venit cu mama la Mireasa! ”Părinții mei sunt un model”

 

Un nou concurent a intrat în casa Mireasa. El se descrie ca fiind încăpățânat și spune că nu ar face primul pas într-o relație, deși a remarcat deja câteva fete în cadrul emisiunii, care i-au atras atenția.

Dani a intrat în casa Mireasa împreună cu mama lui și cu gânduri mari. El este originar din Teleorman, dar a crescut în Franța, unde a absolvit Liceul de Secretariat și Contabilitate și o Școală de magement.

"Sunt în general o persoană foarte calmă. Îmi place să ofer respect și sunt serios. Nu aș folosi termenul rece, ci serios. Sunt încăpățânat. Cred că mi s-ar potrivi o persoană care mi se aseamănă la comportament”, spune Dani.

Dani spune că i-au atras atenția câteva fete, dar nu va face primul pas în vreo relație. În plus își consideră părinții un model și vrea mulți copii pentru că el nu are frați. „Am văzut în părinții mei un model pentru mine. Îmi doresc mai mulți copii, poate și pentru că nu am frați(...) Sunt mai multe fete în această ediție care mi-au atras atenția. Sunt frumoase, arată bine. Nu pot să spun că sunt o persoană care face primul pas. Când îmi place de o persoană mă uit insistent la fata respectivă”.

Se poate spune că Dani îi ia locul lui Khaled, eliminat din întrecere. Când a plecat din casa Mireasa, concurentul eliminate a spus: ”Au fost niște chestii. Eu am făcut mult mai mult decât ce s-a văzut, nu s-a văzut tot. Sunt multe lucruri în care, probabil, oamenii și-au pus speranța. Dediș este un om minunat, nu am nimic de comentat, dar el poate se pricepe mai bine decât mine la partea de show. Așa sunt eu, nu am vrut să fiu altcineva. Nici nu pot să mă schimb”.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest