Darius de la Mireasa, răspuns acid pentru Maria Lungu: „Nu îmi plac șerpii”

 

Revenirea lui Darius și a mamei sale, Melinda, la Mireasa nu a fost deloc pe placul Mariei Lungu. Cei doi s-au întors din Franța pentru a-l susține pe Alexandru în marea finală, însă apariția lor a provocat o reacție agresivă din partea fostei concurente.

Maria a spus că Darius și Melinda nu ar fi trebuit să mai apară la televizor după eliminarea din competiție. În mesajul său, aceasta a susținut că și-ar fi dorit o finală fără cei doi, pentru a-i putea urmări în liniște pe Daniela și Mihai.

„Săraca Daniela. Ce căutați măi la televizor dacă v-a dat afară în șuturi o Românie și o Moldovă întreagă din emisiunea aia. Nu știu, eu sper mâine să nu fie, să am și eu o finală liniștită, să mă pot uita liniștită, să fie Daniela mea și Mihai al meu liniștit”, a spus Maria Lungu.

Atacul nu s-a oprit aici. Maria Lungu a afirmat că revenirea lui Darius și a Melindei ar fi deranjat o parte importantă dintre telespectatorii emisiunii.

„Nu vrem să vă vedem, că-s milioane de oameni atât din România cât și din Moldova care nu vă suportă. Nu mai veniți, nu vă mai vrem”, a mai transmis Maria Lungu.

Darius nu a lăsat comentariile fără răspuns. Fostul concurent a publicat un videoclip despre care a precizat de la început că îi este adresat Mariei. El a acuzat-o că îi caută atenția și i-a cerut să nu mai vorbească despre situații pe care, susține el, nu le cunoaște suficient.

„Acest video îl fac cu dedicație specială pentru Mărie. Văd că îmi cauți atenția, iar eu, băiat bun fiind, ți-o ofer de data aceasta, poate dormi și tu mai bine. Îți recomand să îți vezi de lungul nasului și să nu îți mai dai cu părerea în necunoștință de cauză, pentru că nu ai idee de foarte multe”, a transmis Darius.

Replica lui a devenit apoi și mai tăioasă. Darius a respins ideea că ar fi interesat de atenția fostei concurente și a încheiat mesajul cu o insultă directă.

„Tu ești mare, prea mare chiar. Plus de asta, nu îmi mai căuta atenția pentru că nu îmi place de tine și nu te vreau. Crede-mă, nu îmi plac șerpii, șarpe mic ce ești, te pup.”, i-a mai transmis Darius Mariei Lungu.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest