Discuții serioase la Mireasa: Dani și Daiana vor să devină părinți

 

Dani și Daiana, cei doi concurenți de la emisiunea Mireasa Capriciile - Iubirii, au vorbit în ediția din 27 aprilie despre dorința lor de a deveni părinți. Cei doi tineri au împlinit doi luni de relație și își doresc foarte mult să își întemeieze o familie fericită.

Întrebați ce ar face în cazul în care ar întâmpina dificultăți în a concepe un copil, ambii concurenți au declarat că ar face tot posibilul să îndeplinească dorința lor. Daiana a adus ca exemplu o verișoară care a reușit să rămână însărcinată pe cale naturală după mulți ani de încercare.

„Am discutat și despre asta și spuneam că am face orice, adică acum, în ziua de azi, există multe metode. Eu chiar i-am dat un exemplu de-al unei verișoare care a încercat mulți ani și a mers la toți medicii posibili și nu găseau problema, nu înțelegeau, ziceau că nu se poate și până la urmă chiar a rămas însărcinată, după mulți ani de încercare, pe cale naturală”, a precizat tânăra.

Dani a declarat că el crede foarte mult în Dumnezeu și că știe că acesta îi va oferi un copil când este momentul potrivit. Totuși, dacă ar fi ceva fiziologic care ar împiedica concepția, el ar încerca să remedieze problema. Cei doi concurenți au planuri mari de viitor și se gândesc serios să își întemeieze o familie, însă Dani a mărturisit că nu știe dacă este pregătit 100% pentru a fi tată.

„Eu cred foarte mult în Dumnezeu și spun foarte clar să o să îl primim când crede că îl merităm. Dacă suntem apți amândoi înseamnă că ăsta este răspunsul meu. Dacă ar fi ceva fiziologic aș încerca să remediez problema, adică totul e posibil”, a spus concurentul.

Dorința lor de a deveni părinți a emoționat publicul emisiunii, iar mulți fani și-au exprimat susținerea și admirația pentru cuplul Dani și Daiana. Aceștia au arătat că sunt uniți și hotărâți să își construiască o familie frumoasă și să facă tot posibilul să îndeplinească visul lor de a deveni părinți. „Eu aș fi liniștit dacă ar veni un copil acum și chiar mi-aș dori. E prima dată când simt că acum îmi doresc. Nu știu dacă sunt pregătit sau nu și e posibil să nu fiu”, a mai spus Dani.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest