După despărțirea de Darius, Daniela începe un nou capitol în casa Mireasa

 
+2 click pentru
galerie

În competițiile în care emoțiile sunt trăite la intensitate maximă, lucrurile se pot schimba de la o săptămână la alta. Dacă până nu demult Daniela își imagina viitorul alături de Darius, acum atenția ei pare să se îndrepte într-o direcție diferită.

Relația dintre cei doi concurenți s-a încheiat după o perioadă marcată de tensiuni și neînțelegeri. Chiar Daniela a recunoscut că despărțirea a fost momentul care a făcut-o să înțeleagă că planurile pe care și le făcuse nu mai aveau cum să devină realitate. „Eu am avut sentimente pentru Darius. Cum am mai spus, m-am simțit îndrăgostită, chiar mă gândeam serios că o să formez o familie cu el. Cel mai mult de când ne-am despărțit (n.r. a simțit că nu merge relația)”, a declarat concurenta la Mireasa - Capriciile Iubirii.

Mihai spune că se simte relaxat atunci când vorbește cu Daniela, însă are impresia că aceasta încă păstrează o anumită rezervă. Concurentul consideră că este nevoie de timp pentru ca ea să se deschidă complet și să lase garda jos. „Momentan, din câte am interacționat, nu o simt foarte deschisă, probabil este încă devreme, dar vreau să cred că o să fie deschisă și o să fie reală în toate interacțiunile noastre”, a spus Mihai.

De partea cealaltă, Daniela nu ascunde faptul că a observat deja câteva lucruri care îi plac la noul concurent. Ea apreciază atât aspectul fizic, cât și felul în care acesta se comportă. Mai exact, zâmbetul lui Mihai i-a atras atenția încă de la primele interacțiuni, iar calmul pe care îl afișează este o trăsătură pe care o consideră importantă.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest