Emily s-a întors la Mireasa: reacția neașteptată a lui Liviu

 

Pe 21 noiembrie, Emily a intrat din nou în casa Mireasa, la doar câteva zile după ce Liviu și-a exprimat în mod repetat dorul față de ea. Reîntoarcerea ei a avut loc chiar pe melodia lor preferată, ceea ce a transformat momentul într-o revedere plină de emoție.

Emily a recunoscut că cele două săptămâni petrecute în afara competiției au fost mult mai dificile decât se aștepta, chiar dacă ea a fost cea care a decis să plece la finalul Jocului Afroditei. Privindu-l de la distanță, spune că absența lui Liviu a cântărit greu. „Nu au fost ușoare. Nu mă așteptam să fie așa greu privindu-l de afară”, a mărturisit tânăra.

Reacția lui Liviu, în schimb, a fost una spontană și plină de intensitate. S-a ridicat imediat de pe scaun, a îmbrățișat-o și a sărutat-o, apoi a arătat tuturor că îi tremură mâinile. A fost un moment care părea să marcheze un nou început pentru cei doi.

Însă revenirea lui Emily nu a fost privită la fel de entuziast de restul concurenților. Unii dintre ei au considerat că situația nu este corectă față de cei care au rămas în competiție încă din vară. „Cu toții ne-am dori să putem pleca și reveni. Plus că ea a avut odată ocazia să rămână”, a comentat Iolanda. „Deși îmi este prietenă, nu e moral ca o concurentă să aibă o a treia intrare”, a spus și Diana.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest