Giulia de la Mireasa, criticată după discuția cu Alexandru: „Mai încercăm o dată”

 

În casa Mireasa, tensiunea din ultimele zile a fost legată de starea Giuliei și de incertitudinea privind sarcina. Concurenta a ajuns la medic după ce a acuzat dureri de burtă și sângerări, iar situația a adus îngrijorare atât pentru ea, cât și pentru Alexandru.

După consult, Giulia a făcut analiza Beta hCG, iar medicii i-au recomandat să o repete pentru a vedea cum evoluează valorile. Până la un răspuns clar, concurenta a rămas cu teama că sarcina ar putea să nu evolueze așa cum își dorește.

Într-un moment mai liniștit, Giulia și Alexandru au fost surprinși discutând în leagăn. Cei doi păreau să încerce să se încurajeze reciproc, după o perioadă în care emoțiile au fost greu de controlat.

„Să fie totul bine”, a spus Giulia, vizibil emoționată.

Alexandru a încercat să o liniștească și i-a răspuns pe un ton cald.

„Da, prințesa mea”, i-a spus el.

La scurt timp, discuția a luat o notă mai relaxată, iar Giulia a spus o frază care a atras atenția celor care urmăresc emisiunea. Concurenta a încercat, cel mai probabil, să își mascheze teama printr-un zâmbet, însă replica ei a fost interpretată de unii telespectatori ca fiind nepotrivită.

„Dacă nu e ok, tu dormi aici, mai încercăm o dată”, i-a spus Giulia lui Alexandru, zâmbind.

Momentul nu a trecut neobservat în online. Mai mulți telespectatori au comentat dur felul în care Giulia a vorbit despre o situație atât de delicată, iar unii au considerat că replica a fost lipsită de sensibilitate.

„Ascultați aici ce poate să scoată pe gură fata asta. Îi spune lui Alexandru că și dacă pierde sarcina nu e nicio problemă, că Alexandru doarme la fete și pot să mai încerce până rămâne iar însărcinată. Voi vă dați seama că își dorește cu tot dinadinsul să fie însărcinată ca să îl țină legat de ea?”, a scris un utilizator.

Un alt comentariu a fost la fel de tăios.

„Doamne, ce scoate pe gură…”, a reacționat altcineva.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest