Tensiunile continuă între Mihai și Hatice, căci concurentul este foarte nehotărât în ceea ce privește legătura dintre el și ea. După ce ieri a vorbit cu mama lui și cu un alt concurent din casă despre Hatice, concurentul a rămas tot nehotărât. Hatice a ascultat declarațiile făcute de acesta și a început să plângă. Mai mult decât atât, ea și-a spus și părerea sinceră despre Mihai.
articolul continua dupa recomandari
Hatice a început să plângă, după ce a mărturisit că Mihai este o persoană bună când are gura închisă, însă când deschide gura te face praf. Concurenta este foarte dezamăgită de atitudinea pe care acesta o are.
„Tind să cred că Mihai este persoana pe care am văzut-o la început și după care doar m-am amăgit. Cum spunea și Irina, persoana asta este bună numai când tace, când deschide gura te face praf”, a precizat concurenta de la Mireasa.
Când a auzit declarațiile făcute de Hatice, Mihai a spus că aceasta este doar părerea ei. Întrebat dacă s-a simțit hărțuit sau lucrurile dintre el și Hatice au fost consensuale, concurentul a declarat că totul a venit natural.
„E părerea ta! Nu m-am simțit hărțuit, au venit de la sine. Eu m-am apropiat, eu am greșit, atâta tot. O să mă îndepărtez de ea și gata”, a precizat concurentul de la Mireasa.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc