În casa Mireasa, începuturile pot crea rapid conexiuni, dar nu toate duc în aceeași direcție. Raluca, una dintre cele mai noi concurente, pare că și-a găsit deja un punct de interes: Denis, intrat și el recent în competiție.
articolul continua dupa recomandari
Între cei doi s-a format o apropiere vizibilă într-un timp scurt. Au petrecut mult timp împreună, au discutat constant, iar în ediția recentă au ajuns chiar să se țină de mână. Cu toate acestea, lucrurile nu sunt atât de simple pe cât par.
Raluca nu a ascuns faptul că a fost atrasă de Denis încă de la început, chiar dacă prima impresie nu a fost neapărat una pozitivă. Inițial, l-a perceput distant și greu de abordat, motiv pentru care nu se aștepta ca el să facă vreun pas spre ea.
„Mie mi-a plăcut de el din prima, dar nu m-am așteptat să vorbim, să interacționăm. Mi s-a părut destul de arogant și am zis că el nu o să vină spre mine. Am văzut că, la un moment dat, discută cu Larisa și am zis că în fine, e o luptă pierdută, e ok. Am zis că pot să vorbesc cu el în momentul în care mi-a complimentat ghetele pentru că pentru mine, contează foarte mult să îmi facă cineva un compliment. Atunci mi-am dat seama că este o ușiță de a conversa (...) M-am obișnuit, aș spune că m-am resemnat, dar nu, m-am împăcat cu ideea”, a declarat Raluca, la Mireasa - Capriciile iubirii.
Pentru ea, acel compliment aparent banal a fost punctul de plecare. De acolo, interacțiunile au devenit mai frecvente, iar apropierea – inevitabilă. Totuși, în timp ce Raluca pare deschisă către mai mult, Denis privește lucrurile diferit. Întrebat direct ce simte, acesta a ales o poziție clară și fără ambiguități. Pentru el, legătura cu Raluca nu depășește zona unei prietenii, chiar dacă admite că există o anumită conexiune între ei.
„Cred că m-am conectat puțin cu ea. Eu o văd ca pe o prietenie. Eu consider că o pot ajuta în multe feluri, dar în același timp mă pot lăsa ajutat (...) Dacă sunt într-o relație, nu voi mai avea nicio prietenă”, a spus Denis.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















