Povestea Iolandei de la „Mireasa” a emoționat telespectatorii. În cadrul unei discuții profunde cu Sorin, concurenta a vorbit despre copilăria dificilă pe care a avut-o, mărturisind că a crescut fără sprijinul unei familii și că și-a cunoscut mama abia la 18 ani.
articolul continua dupa recomandari
„Nu pot să spun că am crescut cu ai mei sau că am avut o familie. Nu am avut o relație, nici frumoasă, nici urâtă, pentru că pur și simplu nu a existat. Eu am fost eu cu mine și atât”, a mărturisit tânăra, cu o sinceritate dezarmantă. Iolanda a povestit că în același moment și-a întâlnit și sora biologică, însă legătura dintre ele nu a rezistat. După câțiva ani, sora ei a contactat-o din nou, cerându-i ajutorul într-o situație disperată, însă Iolanda a recunoscut că nu a putut să intervină.
„Am o soră adevărată, pe care am cunoscut-o tot atunci, la 18 ani, când am întâlnit-o și pe mama. Mai târziu, m-a sunat cineva de la Protecția Copilului și mi-a spus că sora mea a născut și locuiește pe străzi, rugându-mă să o ajut. Dar eu nu sunt casă de binefacere. Nu o cunoșteam cu adevărat, iar eu însămi nu eram într-o perioadă ușoară”, a explicat concurenta.
Deși trecutul nu i-a fost ușor, Iolanda a reușit să se ridice prin forțe proprii și să își construiască un drum stabil. Povestea ei a impresionat publicul emisiunii, care a apreciat curajul cu care a ales să vorbească despre rănile din copilărie. „Fiecare avem o luptă invizibilă, iar a mea a fost cu mine însămi”, a spus, cu lacrimi în ochi, tânăra.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars













