Laura de la Mireasa, reproșuri pentru Delia: „Nu am fost invitați la botez!”

 

Delia și Liviu ar fi trebuit să le fie nași Laurei și lui Mihai. Planul nu s-a concretizat, însă câștigătorii sezonului 9 au participat la nunta celor doi. La botezul fiului Deliei și al lui Liviu, situația ar fi fost diferită: Laura spune că ea și soțul său nu au primit invitație.

Întrebările despre apropierea dintre cele două au ajuns și la Mireasa – Capriciile iubirii. Acolo, Laura a explicat răcirea legăturii prin distanța care le separă, fără să intre în detalii. Delia a susținut, în schimb, că o prietenie se rupe din cauza lipsei de respect, a dezinteresului și a aroganței.

După mesajele cu subînțeles și comentariile primite, Laura a ales să prezinte propria versiune pe Instagram. A invocat încercările de a păstra contactul și a reproșat faptul că nemulțumirile nu i-au fost comunicate în privat.

„Unii dintre voi ați cam întrecut măsura prin postări și comentarii. E ușor să judeci fără să cunoști toată povestea. Dacă sunt atât de arogantă, de ce nu mi s-a mai răspuns la mesaje din iunie? Și dacă exista ceva de spus la adresa mea, de ce nu mi s-a scris în privat, ci s-a preferat un story cu subînțeles? Nu am fost invitați la botez!”, a scris Laura de la Mireasa, pe Instagram.

În aceeași reacție, câștigătoarea sezonului 10 și-a apărat declarațiile din emisiune și a anunțat că nu dorește să continue explicațiile publice.

„La Capricii nu am vorbit cu răutate despre nimeni. Am ales să nu dau detalii și am spus doar că, din cauza distanței, legătura dintre noi s-a cam rupt. Ce anume a deranjat atât de tare? Oricum, am înțeles multe din acel story și mă opresc aici. Nu simt nevoia să-mi expun toată viața pentru a demonstra cine sunt și nici să mă justific în fața celor care au ales deja să judece”, a mai spus fosta concurentă


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest