Vestea sarcinii a mutat relația dintre Giulia și Alexandru într-o zonă mult mai serioasă decât simplele discuții din casa Mireasa. Cei doi concurenți nu mai vorbesc doar despre sentimente și planuri de cuplu, ci despre o etapă care le schimbă complet parcursul în emisiune.
articolul continua dupa recomandari
În acest context, sprijinul venit din afara casei a contat vizibil. Giulia și Alexandru au fost vizitați de Denisa Rădulescu, fostă concurentă în sezonul 12 al emisiunii Mireasa. Aceasta a intrat în casă cu un buchet mare de trandafiri roz pentru Giulia și i-a felicitat pe amândoi pentru vestea primită.
Denisa le-a transmis că i-a susținut încă de la început și că, în opinia ei, sarcina a venit într-un moment în care cei doi aveau nevoie de un semn clar. Fosta concurentă a vorbit și despre dificultățile prin care trec Giulia și Alexandru, mai ales în contextul în care relația lor nu a fost acceptată ușor de toată lumea.
„I-am susținut de la început, îi susțin în continuare și mă bucur enorm că ați trecut peste acest impediment. Nu a venit întâmplător, a venit fix în momentul în care cumva cred că erați într-un mic impas, nu știați ce să faceți, și cred că acest dar de la Dumnezeu a venit să conștientizați mai mult și să vă dați seama că sunteți făcuți unul pentru celălalt și nu trebuie să renunțați. Indiferent de piedicile care vi se pun, voi treceți peste”, a declarat Denisa Rădulescu, la Mireasa - Direct din culise.
Un punct sensibil rămâne relația lui Alexandru cu mama lui, care nu a privit cu entuziasm povestea lui cu Giulia. Denisa a încercat să îl încurajeze și pe această zonă, spunându-i că, în timp, mama lui ar putea ajunge să accepte relația.
Susținerea nu a venit doar din partea Denisei. Giulia și Alexandru au primit un mesaj și de la Robert, fost concurent în sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Situația lor i-a fost familiară, pentru că și el a trecut printr-un moment asemănător în timpul competiției, atunci când a aflat că iubita lui, Ionela, era însărcinată.
Robert le-a transmis celor doi să rămână puternici și a făcut apel și la familiile lor, într-un moment în care tensiunile din jurul relației au fost deja discutate public.
„Dumnezeu și-a pus amprenta și în sezonul 13 al emisiunii Mireasa. Felicitări, Alexandru și Giulia! Să fiți puternici! Dumnezeu oricum o să vă dea putere. Vor veni toate ca unse, după ce se va naște copilul, aveți încredere. Iar pentru mama lui Alexandru și mama Giuliei, e momentul să puneți stop la orice război”, a declarat Robert.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















