„Mi s-a părut puțin nepăsător”. Ce așteaptă Alexandra de la Radu

 
+2 click pentru
galerie

Nota șapte pe care Radu i-a dat-o Marinei i-a amintit Alexandrei de o discuție mai veche. Cu câteva săptămâni înainte, când Anastasia intrase în casă, el îi dăduse nota opt. Alexandra îi spusese atunci că gestul o deranjase și credea că Radu înțelesese de ce.

„Mă deranjează că i-a dat Marinei nota șapte, ținând cont că noi am mai avut discuția asta despre nota Anastasiei, care era opt și eu am crezut că a înțeles că m-a deranjat atunci puțin”, a spus Alexandra.

În seara în care a izbucnit în plâns, concurenta i-a mărturisit lui Anne-Mary, fosta iubită a lui Radu, că nu are încredere în el. Se gândește deja la perioada de după concurs: ea ar urma să meargă la Craiova, iar el la Timișoara. La testimoniale, Alexandra a explicat că distanța ar fi mai ușor de dus dacă ar ști ce își dorește Radu de la relația lor:

„Pentru început, suntem bine, vorbim, ne înțelegem. Mi-aș dori să fie mult mai sigur pe ce își dorește el, pentru că și atunci, eu sunt genul de persoană care se dă după persoana pe care o iubește și la care ține. Pentru mine, nu o să fie problema distanța, dacă din partea lui o să văd că vin lucruri serioase (...) Da, am gânduri din astea (n.r. că nu știe ce o să se întâmple afară) (...) Eu, sincer, nu mi-aș dori să fim doar aici și afară nu. Mi s-a părut puțin nepăsător ”, a declarat Alexandra.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest