Mireasa – Capriciile Iubirii: Doamna Cristiana a părăsit competiția! Motivul real al plecării și drama prin care a trecut

 

Ediția din 8 septembrie a adus o veste tristă pentru telespectatorii emisiunii Mireasa – Capriciile Iubirii. Simona Gherghe a anunțat că doamna Cristiana, cea care i-a fost mereu alături lui Virgil, a părăsit competiția. Plecarea sa nu are legătură cu dinamica din casă, ci cu probleme de sănătate mai grave decât anticipase inițial.

„Din păcate, doamna Cristiana a fost nevoită să iasă din casă pentru a face analize medicale pe care le poate efectua doar în afara emisiunii. Dacă totul va fi în regulă și va dori să revină, ușa casei îi va fi deschisă până în decembrie”, a transmis Simona Gherghe, lăsând să se înțeleagă că există șanse ca aceasta să se întoarcă.

Povestea de viață a Cristianei a emoționat profund publicul. În luna mai a acestui an, ea și-a pierdut fiul, un tânăr de 35 de ani, într-un accident rutier. „Mi-a murit băiatul pe 10 spre 11 mai. Își luase mașină nouă, avea planuri, își construia cariera… iar într-o clipă totul s-a năruit. Am rămas fără putere, fără cuvinte”, a mărturisit ea cu ochii în lacrimi.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest