Motivul despărțirii dintre Madi și Sergiu de la Mireasa ar fi Horia!

 

Fosta concurentă ar fi păstrat legătura cu partenerul pe care-l avea înainte de a intra în întrecerea de la Antena Stars.

 

Madi și Sergiu păreau unul dintre cele mai puterice cupluri din casa Mireasa. Cei doi au ajuns în finala sezonului 8, iar totul părea că funcționează perfect, până în acest weekend, când concurentul a anunțat că vor merge pe drumuri separate. Bărbatul nu a spus cu subiect și predicat care ar fi motivele, însă a bătut un apropo cu privire la trecutul partenerei lui.

 

„Parcursul nostru ca și relație a fost unul destul de ok până când am avut hopul acela pe care îl știți și dumneavoastră. Am trecut cu vederea și am spus că dragostea va învinge și am căzut de comun acord să las trecutul în urmă și să dau o șansă dragostei, ca atare, am spus „Da” în fața voastră. Uite că emisiunea s-a terminat, toate bune și frumoase când dintr-odată au apărut și certurile între mine și „soția mea”. Momente ca în viață, nu poate să fie doar lapte și miere, așa e, într-o relație, gândeam eu”, a povestit Sergiu, finalistul de la Mireasa, sezonul 8, pe Instagram.

Sergiu a mai precizat: „Certurile dintre noi doi începeau să continue zi de zi, motive au fost multe și din partea mea, și din partea ei, până când într-o seară, când paharul s-a umplut și s-a spart. Motive sunt multe, așa că, vă las pe voi să gândiți! Nu am vrut să fac publică despărțirea și separarea noastră, dar la rugămintea „soției mele” și la insistența ei, am zis că îi fac pe plac”.

 

Potrivit informațiilor din anturajul celor doi se pare că motivul separării ar fi Horia, fostul iubit al lui Madi, care ar fi revenit în viața concurentei.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest