Natalia de la Mireasa, la momentul sincerității după eliminare: ”De-asta am dat cărțile pe față”

 

La finalul săptămânii trecute, Natalia a fost eliminată din cadrul emisiunii concurs Mireasa Capriciile Iubirii.

Ștefan a fost cel care a jubilat, iar Natalia a fost concurenta tristă la finalul galei de vineri, primul fiind salvat, a doua eliminată din întrecere. În momentul despărțiții, Antonia, Cristian și doamna Daniela au refuzat să își iar rămas bun de la concurenta care a părăsit prematur competiția. Natalia s-a exteriorizat, în schimb, pe rețelele de socializate.

„Mulțumesc pentru susținerea în emisiunea Mireasa. Consider ca e mai bine într-un fel ca am plecat, deși nu îmi doream, pentru ca eu m-am înscris cu scopul de a-mi găsi jumătatea. Acolo m-am simțit uneori în plus, fiindcă multe persoane sunt pentru „materiale”, imagine, faimă, ceea ce pe mine nu mă caracterizează”, a scris Natalia, pe Facebook.

Referitor la faptul că a spus că relația dintre Antonia și Cristian nu are viitor, dar și la faptul că Iuliana o bârfește pe Ionela, Natalia a mai făcut o serie de precizări: „Toate lucrurile pe care le-am spus atunci când am plecat, le-am spus fiindcă a fost un moment de „răbufnire”, nu am vrut să le zic în timpul emisiunii pentru ca multă lume ar fi crezut ca le spun ca sa „apar și eu în discuții”, la final nu mai aveam nimic de câștigat, acesta fiind motivul pentru care am dat cărțile pe față. Cum am zis și de multe ori în emisiune, cine are ochi să vadă, vede dincolo de aparențe”.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest