Atmosfera din casa Mireasa s-a încărcat din nou, iar de această dată reacțiile nu au venit doar din partea concurenților. După un nou schimb de replici între Darius și Daniela, situația a depășit nivelul obișnuit al tensiunilor din competiție.
articolul continua dupa recomandari
Doamna Melinda, mama lui Darius, a fost profund afectată de ceea ce a auzit. Deși, la început, părea că o apreciază pe Daniela, lucrurile au luat o turnură diferită pe măsură ce reproșurile la adresa fiului ei s-au înmulțit.
În direct, emoțiile au copleșit-o. Amintindu-și discuțiile din casă și comentariile venite din partea celorlalte concurente, aceasta nu și-a mai putut stăpâni reacția.
„M-a deranjat foarte tare când ea (n.r. Claudia), după Capricii, îi aducea atâtea reproșuri lui Darius, vorbea cu Claudia (...). Ea vorbea despre Darius și numai nemulțumiri și nemulțumiri (...). Am crezut că va trece. Sâmbătă din nou, ieri din nou au venit fetele și au zis că Darius parcă nu e el și e foarte trist”, a declarat doamna Melinda, la Mireasa - Capriciile iubirii.
În paralel, și ceilalți concurenți au început să își exprime punctele de vedere. Alexandru a oferit o interpretare directă a relației dintre Darius și Daniela, sugerând că implicarea emoțională a acestuia ar putea să îi afecteze percepția asupra situației.
„Darius iubește orbește (…) Lucrurile astea nu duc la absolut nimic bun“, a transmis Alexandru.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















