Revedere rece între Daniela și Darius înainte de finala „Mireasa”

 

Finala sezonului 13 „Mireasa” i-a adus din nou în aceeași casă pe Daniela și Darius, însă între cei doi nu a existat o discuție directă. Fosta concurentă spune că ar fi așteptat scuze pentru afirmațiile făcute de Darius despre relația lor.

Revederea dintre Daniela și Darius nu a dus la nicio împăcare și nici la o clarificare. Deși s-au aflat din nou în același loc înaintea finalei „Mireasa”, cei doi foști parteneri au evitat să vorbească.

Daniela a explicat ulterior că nu simte nevoia unei discuții cu Darius sau cu apropiații lui. Există însă un lucru pe care l-ar fi așteptat din partea fostului iubit: scuze pentru un episod din „Capriciile Iubirii”, în care acesta ar fi prezentat drept adevărată o situație pe care ea o contestă.

„Nu, eu consider că nu am ce să discut cu ei. Bine, aș aștepta niște scuze de la Darius, dar știu că nu se va întâmpla niciodată. Pentru acel episod de la Capriciile Iubirii , când a vorbit despre ceva ce nu s-a întâmplat”, a declarat Daniela.

După încheierea relației cu Darius, Daniela s-a apropiat de Mihai. Cei doi vor petrece împreună weekendul următor, apoi urmează o perioadă în care programul îi va ține separați.

Mihai trebuie să participe la aniversarea bunicului său, după care va pleca în cantonament. Daniela nu va merge la evenimentul de familie, deoarece mama lui Mihai nu este încă pregătită să o cunoască.

„Urmează să rămânem împreună weekendul acesta și apoi vedem. Din păcate nu (n.r. nu merge la ziua bunicului lui Mihai). Practic următoarele două săptămâni o să fie să ne punem la punct cu ce o să urmeze pe viitor”, a declarat Daniela.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest