Robert de la Mireasa a comentat conflictul dintre mamă și iubită: ”Una cu orgoliul mai mare decât alta”

 

Concurentul se simte prins la mijloc între cea care i-a dat viață și cea cu care dorește să-și întemeieze un cămin.

 

Robert s-a sărutat pasional cu Bia în Jacuzzi și s-a cuplat cu aceasta. Doamna Anina, mama concurentului, nu a girat relația, ba din contră s-a manifestat împotriva ei, spunând că îndrăgostiții nu vor continua idila în afara casei Mireasa. Robert este cumva între ciocan și nicovală, dar a încercat să comenteze ce se întâmplă între mamă și iubită.

 

„Îmi trebuie mie să se certe femeile, Doamne, ajută-mă. Eu nu am făcut nimic, nu am iscat niciun subiect, nimic. Mama tot zice că vrea să stea neutră, să nu zică nimic. Ea aruncă, totuși, vorbe pe care nu și le asumă pentru că după nu mai continuă subiectul deloc și rămâne așa. Le pun împreună să vorbească și mama, într-un mod defensiv, după ce spune că Bia a intrat în mod defensiv, dar și ea a intrat”, a mărturisit Robert, la Mireasa.

După ce mama a spus că nu va participa la eventuala nuntă, Robert a adăugat: „Una cu orgoliul mai mare ca alta, efectiv. Nu pot să percep asta. Dacă te duci la mama și îi spui că are orgoliu o să spună că nu are, că nu există, că nu are niciodată. Am luat-o la rost pe mama în living. Nimeni nu trecea pe acolo. I-am zis două, trei chestii că deja mă enerva. ”


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest