Sar scântei în cuplul Cosmin – Alexandra! „Mi-e frică să-ți mai zic ceva, că începi imediat să plângi!”

 

Neînțelegeri în cuplul format de Alexandra și Cosmin. Tânărul are o listă parcă interminabilă de reproșuri la adresa partenerei lui.

 

Au început să sară iarăși scântei în cuplul dintre Alexandra și Cosmin, asta în urma unei discuții în trei, la care a participat și mama concurentului, în care acesta i-a zis cu subiect și predicat să nu-i mai dea sfaturi Alexandrei decât la cererea expresă a acesteia. Firesc, fata a fost pusă într-o situație ciudată, fiind deranjată de discuția lui Cosmin cu mama lui despre ea, cu ea de față.

 

„M-am simțit foarte prost, ce vrei să-ți zic. Tu spui că eu mă comport cu tine așa pentru că așa zice mama ta. Eu am vrăjeală ieftină, eu sunt mincinoasă. Tu faci totul ca eu să par că am toate problemele din lume”, a fost sinceră Alexandra. Parcă aflați la război și nu într-o idilă de iubire, discuțiile s-au prelungit, Cosmin spunând la rândul său: „Dacă te superi și începi să plângi la fiecare chestie, mi-e frică să-ți mai zic ceva. Mama îți arată ceva, tu zici că are dreptate, și după task te iei în brațe cu măsa-mare a lui Aron”.

 

Cosmin a încercat să-i explice de unde-I pornesc reproșurile: „Aș vrea și eu să fiu acasă, să fin doar noi, să vorbim doar noi. Dacă o iau ca pe o relație normală, nu e nimic greșit. Dar pentru viitor, pentru motivul pentru care suntem aici… să plecăm căsătoriți… Asta mă deranjează că tu zici ceva, dar le faci pe dos. Câteodată pun întrebarea ce vrei tu. De-asta nici nu îmi place să vorbim toată ziua despre cum va fi, să lăsăm faptele pur și simplu. Poate nu m-am exprimat eu bine acum, dar asta am vrut. Toată lumea mi-a zis de mama Dana…Când suntem noi doi vorbim normal, dar când mai apare cineva începi să țipi. Așa făceai și cu Aron. Ce vrei să arăți, că ești tu cocoșul? Poți să f ice vrei tu, pe mine nu mă deranjează chestia asta”.

 

Așadar, tânărul pare să caute o serie de motive pentru a avea discuții în contradictoriu, având în vedere că Alexandra nu a prea țipat în casă. De altfel, la confesiunile de la Capricii aceasta a și spus zâmbind: „El nu a văzut încă cum țip eu!”. În cele din urmă, după o serie de contre, cei doi par a se fi împăcat, mai ales că din serie de reproșuri ale lui Cosmin se deduce că acesta își dorește să continue cu Alexandra cât de departe se poate, pentru că „n-am venit aici pentru gagicăreală”.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest