Scandalul dintre Giovana și Sese s-a amplificat: „Tu ești bătută în cap?”

 

În disputele din cuplu a intervenit inclusiv psihologul, iar verdictul acestuia a deranjat-o puternic pe concurentă.

 

La petrecerea din week-end, Sese s-a simțit iarăși neglijat și i-a reproșat partenerei sale un zâmbet șăgalnic în direcția lui Valentin, iubitul Alinei. Discuțiile dintre cei doi au contenit, cu jigniri și reproșuri de ambele tabere. Faptul că a strâns-o de mână și că a spart ușa a făcut-o pe Giovana să-l caracterizeze pe partener un bărbat violent. A fost picătura care a umplut iarăși paharul nemulțumirilor din cuplu.

 

Sese s-a revoltat: „Eu, un bărbat foarte violent? Ai avut dreptate, doar așa te poți mulțumi, când îți dau dreptate. Când sunt bun, nu-ți place. Să fiu cămătar din ăsta, să-mi iau ochelari, cu gulerul ridicat. Eu nu sunt pentru tine, doar pentru televizor. Tu așa ești, denigrezi bărbatul de lângă tine. Tu ești bătută în cap? Văd că nu ai înțeles nimic din tot ce am vorbit. De prost stau cu tine. Când femeie de lângă mine în loc să mă atace, să se răzbune pe mine… Eu nu am venit aici să mă joc, ci să-mi găsesc o femeie și să mă căsătoresc”.

 

Giovana a contra-atacat: „Ce să fac, să aștept să-mi umfle ochii? Eu mi-am luat-o, știu cum e! Ce atâta că mă uit după unii și alții… Te-am întrebat și aseară: de ce mai stai cu mine? Vreau să-mi spui! Ce vrei de la mine? Spune-mi! Vreau să știu de ce ai făcut chestia aia aseară? Tu ce vrei de la mine! Dacă mă împingi la chestii d-astea, că vreau pe altcineva, poate acolo se va ajunge. Tu mă împingi prin gesturile pe care le faci”.

 

A fost nevoie de intervenția psihologului Eduard Puiu pentru ca ambii parteneri să înțeleagă ce se întâmplă în cuplu. „Giovana se simte stăpână pe situație și speculează această anxietate a lui Sese. Foarte multe femei cred că ținând bărbatul pe jar vor avea câștig de cauză că au bărbatul acolo. Nu e nimic mai distructiv decât această luptă de putere”, a fost verdictul psihologului care nu i-a picat deloc bine fetei.  

 

Giovana a părut foarte revoltată și a pus din nou tirul pe partener: „Dacă eu nu te înțeleg, cine să te înțeleagă, tata? Lăsați-mă vere! Tu ai o problemă, rezolv-o și după fă ce vrei. Dacă asta ai vrut, asta ai primit. Mă schimbă oamenii. Da, nu comunic. De-acum nu mai comunic nimic. Ba da, țip! Fac cum vreau eu și vorbesc cum vreau eu!”

 

La Capricii, Giovana a spus: „Scoate ochii pentru nimic, nu știu pentru ce. Își dă filme aiurea. Dacă spune ceva, să spună. Ceva concret, nu aberații. Păi și dacă spun ceva și dacă nu spun, tot aia e. Dacă vorbesc nu e bine, dacă nu vorbesc, nu e bine. Mă acceptă așa cum sunt, bine. Dacă nu, iar bine. Am lăsat de la mine, a fost totul ok până sâmbătă, când l-au apucat pandemiile. Ce caută aiurea: acul în carul cu fân. Eu nu renunț la Sese, sunt revoltată, dar asta e”.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest