Simona Gherghe anunță o sancțiune pentru Alberto: „Aici, golănisme nu tolerăm”

 

Alberto îl acuză pe Andrei Beleuț că joacă teatru și că îi provoacă pe mai mulți băieți din competiție. Acesta este motivul invocat de concurent pentru nervozitatea sa, după disputele care au continuat dincolo de gala de vineri.

„Din cauza lui Beleuț (n.r. la întrebarea De ce este așa de nervos?), joacă foarte mult teatru. Cu noi în casă nu atacă doar un băiat, atacă toată casa băieților”, a declarat Alberto.

Radu i-a luat apărarea, susținând că Beleuț are comentarii de făcut despre fiecare băiat. La rândul său, Andrei a considerat nepotrivită reacția lui Alberto.

Disputa a depășit însă limitele regulamentului atunci când Alberto l-a înjurat și l-a amenințat pe Beleuț. Simona Gherghe a intervenit cu un avertisment adresat direct concurentului și a precizat că neînțelegerile nu justifică un asemenea comportament.

„Alberto va primi o sancțiune. Am senzația că trebuie să vorbesc pentru unii oameni de fiecare dată, dar nu este nicio problemă, pentru că pot să o spun în fiecare zi. În casa Mireasa, Alberto, regulamentul este același pentru toată lumea: nu jignim, nu înjurăm, nu amenințăm. Dacă vrei să faci chestiile astea, oricare dintre ele, ești liber să pleci acum, poartă e deschisă. Aici, golănisme nu tolerăm, dincolo de gardul casei Mireasa ești o persoană fizică, faci ce vrei, aici nu”, a declarat Simona Gherghe, la Mireasa


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest