Sora Simonei de la Mireasa și-a spus părerea despre Andrei: „Are mai multe personalități la el”

 

Sora Simonei de la Mireasa s-a implicat într-un apel telefonic în emisiunea Mireasa, Măștile Iubirii, pentru a-și exprima nemulțumirea cu privire la relația dintre sora sa, Simona, și concurentul Andrei.

Sora Simonei a dorit să îi ofere sprijinul și susținerea surorii sale, dar a subliniat că nu este de acord cu ceea ce se întâmplă în cuplul Simonei și lui Andrei. "Eu nu am stat acolo în casă cu Andrei, nu pot să îmi spun părerea despre el. Nu îl cunosc, nu știu ce gândește. Doar am văzut așa vag cam ce gândește. Eu am vrut să vorbesc cu Simona. Noi te susținem, ne poate că s-a ajuns la situația asta. Ai făcut o greșeală, dar ajunge cu atâtea scuze și cereri de iertare. În viață o să existe și chestii bune și mai puțin bune. Să faci ceea ce simți și să nu te lași influențată de nimeni.", a declarat sora Simonei în cadrul emisiunii.

Întrebată dacă vede un viitor între Simona și Andrei, sora sa a subliniat că cei doi trebuie să se mai cunoască mai bine înainte de a lua o decizie. "În momentul de față nu. Eu am văzut mai multe personalități la el. Mă refer la faptul că este dual, în casă e altfel cu Simona diferit și cu băieții altă persoană. Dacă o place într-adevăr pe Simona, să fie cu Simona. A greșit și am intens. Simona suferă.", a mai adăugat sora Simonei.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest