Ziua de 12 ianuarie marchează startul unui nou capitol pentru cel mai urmărit dating-show din România. Mireasa revine cu sezonul 13, iar emoțiile sunt la cote maxime atât pentru telespectatori, cât și pentru concurenții care își vor încerca norocul în competiția iubirii.
articolul continua dupa recomandari
Cu doar câteva ore înainte de debut, Spynews.ro a intrat în posesia unui material video trimis producătorilor de una dintre participante. În imagini apare o concurentă care practică gimnastica, cu un corp tonifiat și o prezență sigură pe sine, detalii care o scot imediat în evidență față de ceilalți participanți.
Ca în fiecare sezon, miza este una uriașă. Concurenții intră în casă cu speranța de a-și găsi partenerul potrivit, iar cuplul preferat de public va pleca acasă cu marele premiu de 40.000 de euro, acordat în urma votului fanilor.
Noul sezon Mireasa debutează astăzi, de la ora 14:00, pe Antena 1, într-o ediție prezentată de Simona Gherghe, unde telespectatorii vor face cunoștință cu toți concurenții sezonului 13. Seara continuă, de la ora 19:00, pe Antena Stars, cu Mireasa – Capriciile Iubirii, emisiunea moderată de Raluca Preda.
Din 13 ianuarie, fanii show-ului vor avea acces și la Mireasa – Direct din culise, prezentată de Andreea Frățilă, difuzată pe Antena Stars, de la ora 12:00. Timp de o oră și jumătate, prezentatoarea va lua pulsul din casă și va aduce în prim-plan reacții și momente nevăzute.Revenirea noului sezon este așteptată cu entuziasm și de Raluca Preda, care a vorbit deschis despre emoțiile începutului. „Pe 12 ianuarie începem un nou sezon Mireasa. Capriciile Iubirii, iar nerăbdarea mea este la fel de mare ca la primul sezon. Abia aștept să-mi revăd colegii, să cunosc noii concurenți și să descoperim împreună poveștile lor de viață, pas cu pas. Mireasa. Meciul Iubirii aduce emoție, curaj și întâlniri care pot schimba destine, iar marea întrebare rămâne: cine cu cine va face match? Le dau întâlnire telespectatorilor de luni până vineri, de la ora 19:00, pe Antena Stars. Va fi un sezon intens, plin de surprize și momente care merită trăite împreună”, spune gazda emisiunii.
Astfel, Mireasa poate fi urmărită de trei ori pe zi, de luni până vineri: la ora 12:00 și 19:00 pe Antena Stars și de la ora 14:00 pe Antena 1.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















