„Te rugăm să îți revizuiești comportamentul”. Mesajul primit de Anne-Mary

 

Raluca Preda a citit în emisiune mesajul primit de la mama lui Anne-Mary. Femeia a urmărit episoadele tensionate din ultimele zile și, fără să participe direct la discuție, i-a transmis fiicei sale că familia o susține, dar nu îi aprobă comportamentul.

”Suntem alături de tine. Te rugăm să îți revizuiești comportamentul și să te gândești înainte să faci ceva”, a declarat mama lui Anne-Mary.

Intervenția a venit după confruntarea dintre Anne-Mary și Veronica. Conflictul a pornit în contextul apropierii dintre Veronica și Radu, după ce acesta încheiase relația cu Anne-Mary. Concurenta a făcut referire la vârsta rivalei sale și a acuzat-o că încearcă să îi ia partenerul, deși despărțirea fusese deja decisă de Radu.

În timpul disputei, Anne-Mary a folosit mai multe jigniri la adresa celor doi:

”Scroafa din cocină să îmi ia mie bărbatul. Sunteți doi proști efectiv”, a fost replica lui Anne Mary.

Mesajul familiei a fost transmis în aceeași perioadă în care despărțirea dintre Anne-Mary și Radu a devenit oficială. Cei doi formaseră un cuplu timp de două săptămâni, iar concurentul a explicat că a ajuns la această hotărâre după repetarea acelorași neînțelegeri.

”Părea că înțelege, că acceptă unele chestii. După care, aceleași probleme. Cu Paula a fost o glumă, eu nu mă simt atras de nicio fată din casă. După Capricii, s-a supărat și a plecat. Am spus că știu cât accept și de câte ori permit: o dată, de două, de trei ori într-o săptămână aceeași problemă?!”, a declarat Radu, la Mireasa.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest