Giulia și Alexandru, Amalia și Sebastian, respectiv Ema și Alan au devenit oficial soț și soție înaintea Marii Finale „Mireasa”. Cele trei cupluri intră în cursa pentru premiul de 40.000 de euro.
articolul continua dupa recomandari
Sezonul 13 „Mireasa” ajunge la final cu trei căsătorii încheiate în fața ofițerului Stării Civile. Cuplurile rămase în competiție au trecut deja de la logodne la acte, iar concurentele au ales să preia numele soților lor.
Giulia se numește acum Bănică, Amalia a devenit Zalomir, iar Ema poartă numele Șercăianu. Ele și partenerii lor vor apărea în Marea Finală, unde se va decide și câștigătorul premiului de 40.000 de euro.
Poveștile lor au pornit diferit. Alexandru a cerut-o pe Giulia în căsătorie la o petrecere, Amalia a primit inelul într-un decor pregătit special, iar Alan a ales aeroportul pentru momentul în care a întrebat-o pe Ema dacă vrea să îi devină soție.
După cununia civilă, Giulia și Alexandru și-au făcut promisiuni legate de viața pe care o vor construi împreună.
“Promit că o să te iubesc pentru tot restul vieții, o să te înțeleg și o să fiu umărul pe care poți plânge și te poți baza.”, a spus Giulia, după ce s-a căsătorit cu alesul ei, în timp ce Alexandru a adăugat: “Promit că o să îți ofer iubire necondiționată. Nu suntem perfecți, dar trebuie să îi mulțumim Lui Dumnezeu pentru că ne-am întâlnit.”
Alan și Ema au vorbit despre compromisuri, alegeri și familia pe care vor să o întemeieze.
“Sunt dispus să renunț la trei sferturi din mine ca să fii fericită!”, i-a transmis și Alan soției sale, iar Ema a zis: “Vreau să îți promit că, oricât de grea o să ne fie viața, o să te aleg zi de zi. O să luptăm pentru fericirea noastră și a copiilor noștri!”.
Pentru Amalia și Sebastian, căsătoria a venit cu gândul la copiii cărora le vor povesti, peste ani, cum s-au cunoscut în emisiune.
În același timp, Amalia i-a zis lui Sebastian: “Eu nu am cuvinte! Chiar m-am măritat. Sunt foarte emoționată! Copiilor noștri le vom povesti cum s-au cunoscut părinții lor și cum au ajuns să facă acest pas foarte important.”. Acesta a răspuns: “O să le spunem cum tăticul lor s-a îndrăgostit nebunește de mămica lor!”.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















