Laura, câștigătoarea sezonului 10 al emisiunii „Mireasa”, a decis să facă o schimbare spectaculoasă de look, iar rezultatul este impresionant! După multe întrebări și păreri din partea fanilor, Laura a ales să renunțe la blond și să încerce o nuanță șatenă. Cum a reacționat soțul ei, Mihai, la această transformare?
articolul continua dupa recomandari
Laura și Mihai sunt un cuplu fericit, iar iubirea lor a cucerit inimile fanilor încă de la începutul emisiunii. După ce s-au căsătorit, viața lor a căpătat o altă dimensiune, iar schimbările nu s-au lăsat așteptate. Recent, Laura le-a cerut fanilor părerea despre posibilitatea de a-și schimba culoarea părului, iar răspunsul a venit rapid! Fosta concurentă de la „Mireasa” și-a vopsit părul într-o nuanță de șaten, iar rezultatului a fost pe măsura așteptărilor.
Mihai, soțul ei, a fost inițial puțin reticent față de schimbarea de look, dar, în cele din urmă, s-a arătat încântat de transformarea ei. Pe rețelele de socializare, Mihai a spus: „Vreau să v-o prezint pe noua mea soție, cu noul ei look. La început, când s-a vopsit, am zis că nu îi stă așa bine. Acum îmi place cum îi stă, chiar îi stă foarte bine. Oricum aveai nevoie să schimbi culoarea!”
Ce planuri au Laura și Mihai pentru viitorul lor?
Ceva mai mult despre viața lor după emisiune: Laura și Mihai locuiesc acum împreună în Ploiești și se bucură de o viață frumoasă. Amândoi au locuri de muncă noi – Mihai va lucra ca frizer la un salon, iar Laura este manichiuristă. În plus, cei doi au planuri mari de viitor și își doresc să își deschidă propria afacere. „Stăm la Ploiești, Mihai astăzi a terminat și și-a luat diploma pentru frizer. O să meargă la un salon, ne-am gândit să ne facem firma noastră, să lucrăm de acasă și la salon, iar eu mai am o săptămână și termin. Ori o să găsesc la salon să închiriez sau un spațiu sau o să fac de acasă (n.r. să pună unghii)”, a povestit Laura, în cadrul emisiunii „Mireasa – Capriciile iubirii”.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars