Liliana și Teo radiază în această perioadă, după ce au împărtășit vestea pe care o așteptau cu nerăbdare: copilul pe care îl vor aduce pe lume este o fetiță. Foștii concurenți ai sezonului 11 Mireasa au făcut public momentul gender reveal, lăsându-se cuprinși de emoții și zâmbete sincere.
articolul continua dupa recomandari
Anunțul lor a venit într-un cadru cald, înconjurați de apropiați, iar bucuria s-a putut citi pe chipurile amândurora. Liliana și Teo spun că abia așteaptă să își îmbrățișeze micuța și să înceapă, oficial, capitolul vieții în trei. Pentru cei care le-au urmat povestea încă din timpul competiției, vestea a fost primită cu aceeași emoție.
Intrarea Lilianei în casa Mireasa a fost marcată de povestea ei de viață, una care a impresionat publicul. Originară din Târgu Jiu, tânăra de 24 de ani a absolvit Facultatea de Drept, însă a mărturisit că nu se vede profesând ca avocat. Mai mult, visul ei era să devină judecător, convinsă că dreptatea este un principiu care o definește.
Tot atunci, Liliana spunea că își dorește un partener stabil și matur, care să nu fie „băiatul mamei”, ci un bărbat independent, afectuos și muncitor. Declarațiile ei de atunci, privite astăzi, par să fi fost o descriere exactă a bărbatului pe care l-a ales.
„Nu aș vrea să fie băiatul mamei, să fie independent, muncitor, tandru. La relație nu țin neapărat, dar nu aș accepta un bărbat musulman”, spunea tânăra, într-una dintre edițiile sezonului 11.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















