Cinci copii este dorința pe care Maria o leagă de familiile numeroase ale părinților săi. Concurenta a povestit că i-a împărtășit acest gând lui Adrian, dar răspunsul lui a fost că sunt prea mulți.
articolul continua dupa recomandari
În ediția din 15 octombrie a emisiunii Mireasa – Direct Din Culise, Maria a explicat și cum își imaginează începutul vieții de mamă. Tot atunci, a relatat o conversație în care Adrian a adus în discuție căsătoria, pornind de la felul ei deschis de a comunica:
„Vreau să devin mamă și la un an distanță de la primul copil, vreau un al doilea copil. El este de acord. Și eu i-am zis la fel (n.r. că vrea cinci copii), iar el a zis că sunt prea mulți. La tati sunt cinci frați, la mami cinci frați și eu aș vrea tot cinci. A fost o chestie în care eu îi spuneam tot ce s-a întâmplat în casă și mi-a zis că: <<Tu așa faci și în afară, chiar spui tot?>> Și i-am zis că: <<da, că mi se pare perfect normal>>. (n.r. El a zis că dacă ești așa, te iau de nevastă) Da, așa a zis!”.
Apropierea lor a primit mesaje de susținere din afara competiției. Pe 13 octombrie, Adrian a primit scrisori, inclusiv de la urmăritoarele Mariei, care îi mulțumeau că are grijă de ea.
Mesajul mamei lui exprima însă rezerve. Maria a precizat că scrisoarea ar fi fost trimisă înainte ca ei să formeze oficial un cuplu și că femeia îl încurajase să decidă singur ce este bine pentru el. Concurenta a interpretat observațiile prin prisma imaginilor pe care mama lui le văzuse până atunci:
„Eu am primit scrisori de săptămâna trecută. Nu mi-au trimis nimic despre mine și Adrian, dar, în schimb, i-au trimis lui. Am citit și scrisoarea de la mam lui, dar și de la susținătoarele mele, care i-au mulțumit că are grijă de mine. Mama lui nu a scris despre mine în totalitate, doar o dată mi-a menționat numele. Scrisoarea era de săptămâna trecută, cred. I-a zis că nu îl vede cu nicio fată din casă, nu îl vede nici cu mine, dar că el trebuie să facă ce crede că e bine pentru el. I-a zis să nu îl influențeze cu nimic acea scrisoare. (n.r. De ce crezi că a spus mama lui că nu vă potriviți?) Probabil, se gândește că pe partea de temperament și comportament nu ne potrivim”, a spus Maria.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















