Maria explică scrisoarea mamei lui Adrian: „nu îl vede nici cu mine”

 

La câteva ore după ce și-au oficializat relația, Adrian a surprins-o pe Maria cu un buchet de trandafiri. Nu era primul gest de acest fel, iar concurenta a povestit, în ediția din 13 octombrie a emisiunii „Mireasa – Direct Din Culise”, că apreciază atențiile pe care le primește de la el.

„La noi merge totul foarte bine. Așa e Maria calmă și liniștită sufletește. Îmi plac foarte mult gesturile mici, nu cele pompoase. Și el chiar le face. Doar ce mi-a dat un buchet cu 7 trandafiri mov și acum mi-a dat din nou. Mi s-a părut foarte drăguț. Mi-a zis că mă vede o femeie foarte frumoasă și că vede sufletul meu ca fiind foarte bun. Într-adevăr, a spus ză am un caracter cam vulcanic și că ar trebui să îl schimb ușor, ușor, dar el este alături de mine și mă susține”, a spus concurenta.

Scrisorile primite de Adrian au adus și opinii din afara casei despre apropierea lor. Potrivit Mariei, susținătoarele ei i-au transmis mulțumiri, în timp ce mama tânărului nu îl vedea potrivit cu vreuna dintre concurente.

Maria crede însă că mesajul mamei fusese trimis cu aproximativ o săptămână înainte, când ei nu formau încă un cuplu. Din relatarea sa, femeia i-a lăsat fiului libertatea de a decide:

„Eu am primit scrisori de săptămâna trecută. Nu mi-au trimis nimic despre mine și Adrian, dar, în schimb, i-au trimis lui. Am citit și scrisoarea de la mam lui, dar și de la susținătoarele mele, care i-au mulțumit că are grijă de mine. Mama lui nu a scris despre mine în totalitate, doar o dată mi-a menționat numele. Scrisoarea era de săptămâna trecută, cred. I-a zis că nu îl vede cu nicio fată din casă, nu îl vede nici cu mine, dar că el trebuie să facă ce crede că e bine pentru el. I-a zis să nu îl influențeze cu nimic acea scrisoare. (n.r. De ce crezi că a spus mama lui că nu vă potriviți?) Probabil, se gândește că pe partea de temperament și comportament nu ne potrivim”, a declarat Maria, la Mireasa - Direct Din Culise.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest