Mesajul care anunță ruptura dintre Roberta și Andi: „Viața e mai liniștită când îl ai pe fostul alături”

 
+2 click pentru
galerie

Finaliștii sezonului 11 Mireasa, Roberta și Andi, păreau că au găsit formula perfectă pentru o relație stabilă după ce s-au căsătorit chiar în ultimul act al competiției. Cei doi își construiseră imaginea unui cuplu unit, gata să își clădească un viitor împreună după ce au părăsit casa Mireasa.

Totuși, în ultimele zile, în mediul online au apărut indicii care sugerează că povestea lor ar putea fi într-un punct delicat. Fără să ofere explicații directe, Andi a publicat pe rețelele sociale câteva mesaje care au stârnit un val de reacții și au alimentat zvonurile privind o posibilă ruptură.

Unul dintre mesajele care a atras atenția a fost cel în care Andi a scris:
„Viața este mai liniștită și mai frumoasă când îl ai pe fostul alături. Când știi că încă se mută cu pozele voastre după el. Când știi că se gândește la tine și îți era mai bine. «Ai grijă de tine, te rog».”

Postarea a fost interpretată imediat ca un semn că relația cu Roberta ar fi ajuns într-un impas serios. Într-un alt mesaj, fostul concurent le-a transmis urmăritorilor un gând încărcat de emoție:
„Mulțumesc, Dumnezeul meu, că nu m-ai lăsat în cea mai grea cumpănă din viața asta!”

Aceste cuvinte i-au determinat pe mulți dintre fani să presupună că Andi și Roberta nu mai formează un cuplu, deși ambii evită, cel puțin deocamdată, să ofere o explicație clară. Comentariile din online au continuat să curgă, unii susținându-l pe Andi și exprimându-și dezamăgirea cu privire la situație.

„Roberta nu a putut renunța la fostul. Păcat că și-a bătut joc de sufletul lui Andi...”, a scris cineva într-un comentariu devenit viral.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest