Transformarea uimitoare a Biei de la Mireasa: a slăbit 13 kilograme și a făcut o schimbare estetică majoră

 
+2 click pentru
galerie

La un an și trei luni după căsătoria din finala sezonului 8 al emisiunii Mireasa, Bia, soția lui Robert, arată mai bine ca niciodată. Fosta concurentă a reușit să slăbească 13 kilograme și s-a concentrat pe îmbunătățirea stilului său de viață, având grijă la alimentație și practicând sport. În plus, Bia a decis să-și îmbunătățească aspectul fizic, apelând la o mică procedură estetică.

De când a devenit soția lui Robert, Bia este activă pe rețelele de socializare și le împărtășește urmăritorilor săi detalii despre viața sa. Într-o recentă postare, Bia a povestit despre schimbările pe care le-a făcut în viața sa, spunând că nu s-a grăbit să slăbească, ci a dorit să-și construiască un stil de viață sustenabil. „Am avut luni în care am slăbit, luni de menținere și poate o lună în care am pus 1 kilogram în plus (vacanțe). Dar de un an sunt doar în proces de evoluție spre o formă mai bună”, a explicat ea.

În ceea ce privește schimbările fizice, Bia a ales să-și îmbunătățească aspectul buzelor. „Mi-am pus buze ca să le fac pe plac <<haterilor>>. Vă țuc, că acum am cu ce. Poze imediat după injectare. Le-am adorat”, a scris Bia pe rețelele sociale, făcând referire la intervenția estetică.

Când a intrat în competiția Mireasa, Bia era clară în privința intențiilor sale. Ea spunea că se află în căutarea unei relații serioase și a unei căsătorii. „Nu aș putea trăi niciodată cu o persoană care trăiește de pe azi pe mâine. Îmi doresc un bărbat care oferă libertate, care înțelege că prietenii și familia sunt importanți pentru mine. Sunt pregătită pentru o căsătorie și pot oferi încredere, loialitate. Pot fi și o femeie casnică din dragoste”, mărturisea Bia la începutul competiției.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest