Sărutul dintre Veronica și Radu a ajuns subiect de conversație și cu Petru, noul venit în casa Mireasa. Veronica a considerat firesc să îi spună ce se întâmplase la petrecerea din weekend, dar colegele sale au apreciat că ar fi fost mai bine să nu îi povestească.
articolul continua dupa recomandari
Concurenta le-a cerut să îi respecte alegerea privind lucrurile pe care le discută:
„Am ajuns să vorbim despre petrecere (n.r. cu Petru) și fetele mi-au făcut o observație că nu e bine să îi povestesc și am spus să nu mi se mai facă observații legate de ceea ce vorbesc eu. Mi s-a părut aiurea. Eu nu am o problemă cu ce s-a întâmplat (n.r. la petrecere) și am vrut să știe”, a declarat Veronica la Mireasa – Direct din culise.
În privința lui Radu, supărarea provocată de comentariile făcute în fața băieților s-a încheiat după ce acesta și-a cerut scuze. Potrivit Veronicăi, el și-a explicat atitudinea prin dorința de a participa la discuția grupului.
Ea admite că poate a trecut repede peste episod, dar spune că preferă să lămurească neînțelegerile:
„Mi-a trecut supărarea (...) Sunt foarte bine (...) Probabil, prea ușor (n.r. a trecut peste momentele tensionate), dar e ok că e mai bine așa. E mai bine așa decât să stăm supărați. Eu nu mă simt bine când sunt supărată. El a spus că îi pare rău și că din cauza faptului că băieții au început toate discuțiile astea și că de asta s-a simțit așa, să vorbească și el, să fie un colectiv, să aibă toți o părere. Asta am simțit și eu și bine că a recunoscut și suntem ok”, a explicat Veronica.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















