articolul continua dupa recomandari
Bănel Nicoliță se află la Făurei, acolo unde antrenează o echipă de copii. Fotbalistul care a jucat la echipa națională și la Steaua a vorbit la ”Răi da' buni despre planurile sale de viitor și despre cele mai grele momente din viața sa. Nu mă las de fotbal. Sunt în vacanță, îi ajut și eu cu ce pot, iar săptămâna viitoare voi semna cu o echipă. Am două oferte concrete la care trebuie să mă gândesc foarte bine și sî mă sfătuiesc cu familia. Mă simt tânăr, sunt bine fizic. Le-am explicat că am plecat și eu de jos, că am găsit niște condiții grele. Vom găsi sponsori care să investească în această echipă, împreună cu mine. Erau bani prea mulți pentru mine atunci, eram depășit de situație și i-am zis să îmi ia o casă. Am preferat un apartament și dacă nu ajungeam mai sus, rămâneam cu apartamentul și asta era. Viața mi-am început-o la 8 ani, la 15 eram deja copt și făceam de toate. Eu cunosc cazuri. Eu mai am de jucat și nu am tras linie. Am o familie minunată, doi copii frumoși și o soție minunată. Sunt un om cu inima mare și de asta am venit și aici la echipă, pentru că și ei mi-au dat posibilitatea de a juca. Încerc și eu să ajut, la rândul meu. Am încercat să îmi dau viața pe teren și să fiu un exemplu pentru ceilalți. Eu mi-am luat mașina după ce aveam ceva, un apartament, o casă. Am luat mașina în leasing pe cinci ani de zile. Îmi văd în continuare de tot ce înseamnă fotbal și eu mai greșesc și încerc să greșesc cât mai puțin. Nu mi-a fost ușor să trec peste acel moment. Nu am dormit în acea noapte, dar colegii și familia au fost lângă mine. Cea mai fericită zi a fost cea cu Rapid, când i-am eliminat, a fost o bucurie imensă, că am trăit o emoție imensă. Jucam cu o echipă românească, încât nu puteam dormi nopțile.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc