articolul continua dupa recomandari
Răzvan Ion Marin a fost coleg de facultate cu Maia Morgenstern. Din nefericire, în urma mai multor momente grele prin care a trecut, bărbatul a căzut în patima alcoolului. Povestea lui este de-a dreptul impresionantă.
A terminat facultatea de Psihologie cu 9,60, însă nu reuşeşte să-şi găsească de muncă. Cei trei ani în care alcoolul i-a condus viaţa îl urmăresc şi acum. Cu toate că s-a vindecat de viciile sale, bărbatul întâmpină dificultăţi în a fi reacceptat în societate. Drept dovadă, îşi caută de muncă de mai bine de un an de zile, dar nu a găsit nimic.
"Cred că cele două decese au contribuit consistent la decădere. Întâi a murit tatăl meu, apoi mama. Aveam 30 şi ceva de ani atunci. Prietenul meu cel mai bun a devenit alcoolul. M-am trezit prea târziu. Vine un moment în viaţa fiecăruia în care îţi spui că ăsta nu e un mod de viaţă, ci de moarte. Atunci mi-am dat seama că dependenţa mea a fost una fizică. Am fost ajutat de nişte ONG-uri care mi-au oferit acel acoperiş deasupra capului care să îmi permită să mă gândesc la altceva. Chiar dacă e nevoie de specialişti în domeniul psihologiei nimeni nu vrea să mă angajeze. Încerc de mai bine de un an. Am terminat facultatea de psihologie cu 9,60", a declarat Răzvan Ion Marin, la emisiunea "Răi da buni", de la Antena Stars.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc