Ioana Ginghină, mai sinceră ca niciodată! Îşi reface viaţa sau nu? „Am ieşit din zona de confort”

 
+2 click pentru
galerie

Ioana Ginghină este o femeie puternică. Lucru dovedit prin felul în care a tratat divorţul de Alexandru Papadopol, bărbatul lângă care a stat aproape 13 ani şi alături de care are o fetiţă. În cadrul unui interviu pentru „Răi da’ Buni”, actriţa a dezvăluit cum se simte singură, dar şi dacă poate primi pe altcineva în sufletul ei.

Fericirea are chipul ei! Dacă alte femei ar fi devastate de un divorţ, iată că Ioanei Ghinghină îi prieşte de minune rolul de burlăciţă! Actriţa este mai fericită ca niciodată şi profită la maximum de timpul petrecut cu ea însăşi şi cu fetiţa ei, fără să simtă nevoia de o altă prezenţa masculină în viaţa sa. Cu toate acestea, nu ar spune „nu” unei relaţii, lucru care se va întâmpla numai atunci când va fi foarte pregătită.

„Eu îmi trăiesc o a doua tinereţe, dar cu maturitate şi vreau să zic că e mai frumos ce se întâmplă acum în viaţa mea. Sunt atât de bine şi atât de fericită şi atât de îndrăgostită de viaţă, încât mă supără că această refacere a vieţii, implică o altă persoană.

Eu cred că asta a fost lecţia mea, adică să văd că viaţa poate să fie frumoasă şi chiar foarte frumoasă şi fără un om acolo, lângă tine. Probabil că o să vină şi omul, dar atunci când voi fi foarte pregătita, ca să apreciez pe cel de lângă mine tot ca individ, nu ca două jumătăţi. Şi o să alegem să trăim ca doi indivizi cu personalităţi diferite. A trebuit să primesc un sut în fund ca sa apreciez. Am ieşit din zona de confort şi mi-am dat seama că viaţa este foarte frumoasă.” a spus Ioana Ginghină pentru Răi da’ Buni.

Tot în cadrul aceluiaşi interviu, Ioana Ginghină a mărturisit şi cum a reușit să topească 10 kilograme, în timp record. După ce a renunţat la carne, pe parcursul timpului a reuşit să se abţină şi de la tot ce înseamnă zahăr şi paste făinoase.

„Pur şi simplu am început să mănânc mai sănătos şi să fac şi mişcare. Şi să am şi un echilibru interior, sunt mult mai stăpână pe tot ce înseamnă Ioana. Merg la sală de trei ori pe săptămână, la sală. Dacă nu ajung la sală, fac şi la mine în mansardă, sport. Am renunţat la zahăr şi la paste făinoase. Dar paste mai mănânc dacă sunt integrale, dar am grijă să nu mănânc pâine. Atunci când mâncam carne, mi-era somn. Senzatia asta dispare odată ce renunţi la carne. Nu o să mai ai senzaţia asta de stare de somn, energia creşte că îţi iei vitaminele.” a spus Ioana Ginghină.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest