Mirela Vaida este noua prezentatoare a emisiunii „Acces Direct”, poziţie ce o suprasolicită, dar în acelaşi timp ce îi ofera o mare satisfacţie profesională. Cu toate acestea, nu îi este deloc uşor să împace viaţa de mămică a trei copii cu rolul de moderatoare TV.
articolul continua dupa recomandari
Invitată în cadrul emisiunii „Răi da’ Buni”, Mirela Vaida a vorbit despre cum reuşeşte să se implice în creşterea copiilor săi, acum că are un job care îi ocupa o mare parte din timp. Femeie puternică, fix aşa cum o ştim, vedeta a dezvăluit amănunte de-a dreptul ilare şi uimitoare din solutiile pe care le-a găsit ca să împace ambele vieţi: cea profesională şi cea personală.
"La mine e bine, am un copil bun. Ăsta care vine neprogramat e așa ca o boare, nici nu îl simți prin casă. El este alăptat exclusiv. El vrea să mănânce numai de la mami, nu mănâncă altceva între 2 și 8, cât sunt eu la Acces Direct. Are un degețel pe care îl bagă în gură și i-am mai luat jucării. Toată noaptea mă lasă să dorm, dar este dependent de mine. Soțul mi-a adus copilul la platou să îl alăptez. Îmi era ușor să iau o bonă să vină cu mine la emisiune, dar sunt multe de făcut, subiecte grele, n-ai cum să stai cu un copil pe care îl poți auzi din platou. Dacă copilul stă singur acasă, cu frații lui, e mai bine.", a declarat Mirela Vaida.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc