Nimeni nu ştie de ce nu îşi arată niciodată ochii Aurel Moldoveanu: "E de ajuns să-mi scadă puţin imunitatea şi sunt praf "

 
+2 click pentru
galerie

Mihai Morar a deschis cutia pandorei, l-a întrebat pe Aurel Moldoveanu dacă ochelarii cu care se prezintă mereu sunt un simbol sau o necesitate. Artistul suferă de o sensibilitate.

"Este absolut necesar de acum câte zile o să am eu. Sunt ochelari special terapeutici. Acum un an jumate, când vedeam lumină, lăcrimam, spuneai că tai două tone de ceapă. Mi-am pus nişte picături, m-am dus la control, au fost ok 2-3 luni. După 3-4 luni, mi-a reapărut. Practic am contactat un virus, cheratită virală, am avut două intervenţii pe cornee şi un transplant, şi aproape nu este în totalitate rezolvată. Se rezolvă, apoi recidivează. E de ajuns imunitatea să-mi scadă imunitatea puţin şi sunt praf.", a declarat Aurel Moldoveanu, la emisiunea "Răi da' Buni".

Artistul a vorbit despre lucrurile şi obiceiurile la care nu o să renunţe niciodată, dar şi despre fanele lui.

"Nu renunţ la sală, nu renunţ la vocalize, nu renunţ la studio. Mă înţeleg bine cu fanele, după spectacol îmi este bine. Am grijă şi de burta mea şi de momentele de relaxare. Există un hotel în Chişinău unde sunt două fete, care dacă la 3 noaptea te duci să te maseze, după te poţi duce în concert şi cânţi 3 ore senzaţional.", a declarat Aurel Moldoveanu, la emisiunea "Răi da' Buni". Toate declaraţiile le vezi în video de mai jos.

Sursa foto: Facebook


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest