Saveta Bogdan, prima reacţie după ce soţul Mariei Cârneci a murit: „Un ou care s-a spart şi gata!” VIDEO

 

Maria Cârneci trece prin clipe dificile. Chiar dacă este cunoscută drept una dintre cele mai amuzante şi vesele prezenţe din industria muzicală românească, artista este devastată din cauza tragicul eveniment. Iar pentru că în asemenea momente, susţinerea celor dragi este mai importantă ca niciodată, Saveta Bogdan şi-a exprimat regretul pentru pierderea suferită şi a spus câteva cuvinte frumoase pentru partenerul de viaţă al artistei.

În cadrul emisiunii „Răi da’ Buni”, Saveta Bogdan a mărturisit când a fost ultima dată când l-a văzut pe soţul Mariei Cârneci. Artista a mărturisit că primăvara trecută s-au întâlnit la o filmare în provincie şi au vorbit preţ de câteva minute. Mai mult de atât, partenerul de viaţă al Mariei Cârneci se simţea foarte bine şi nu trăda faptul că ar avea vreo problemă.

"Dumnezeu să îl odihnească pe soțul Mariei Cârneci. L-am văzut primăvara aceasta, ne-am găsit pe la niște filmări prin provincie. Arăta foarte bine, era un om extraordinar care o iubea. Am înțeles că a avut o operație, nu știu exact, a avut complicații și așa s-a întâmplat necazul. Sunt alături de Maria, era un om extraordinar, vesel, râdea, dar în fața lui Dumnezeu suntem nimic, ca un ou care s-a spart și gata. Avea o situație frumoasă, a divinizat-o pe Maria. Era fericit că avea două nepoate, se bucura de ele. Zicea că nepoatele sunt lumina ochilor lor.", a declarat Saveta Bogdan, la Răi Da Buni.

Romulus Petrescu a încetat din viaţă pe 25 noiembrie, după ce s-a confruntat cu o boală necruţătoare. În urmă cu câteva luni, soţul Mariei Cârneci a trecut printr-o intervenţie chirurgicală dificilă, dar din cauza complicatiilor, acesta a pierdut lupta cu moartea.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest