7 idei preconcepute despre bideuri

 

Bideurile sunt obiecte sanitare benefice pentru igiena intimă, se pot instala foarte ușor în baie (atât timp cât spațiul o permite), nefiind nevoie decât de o sursă de apă la care să poată fi racordate. Chiar dacă în băile din România, bideul este perceput în continuare ca un accesoriu, fiind mai mult întâlnit în hoteluri decât în locuințe rezidențiale, țările din Europa de Vest acordă acestui obiect sanitar importanța cuvenită, asigurându-i un binemeritat loc în baie.

Credem că indiferența față de utilitatea bideului poate fi pusă pe seama unor idei preconcepute despre acest obiect sanitar. De aceea, vrem sa demontăm astăzi câteva „mituri” despre utilizarea acestuia, pentru a rămâne la final doar cu imaginea clară asupra beneficiilor sale pentru sănătate. 

Iată șapte idei preconcepute despre bideuri: 

1. Jetul rece de apă al bideului produce un adevărat disconfort

Poți uita de această preconcepție, pentru că bideurile se conectează la apa caldă și apa rece prin două țevi, la fel ca lavoarele, și poți combina apa acționând o manetă. Exista și niște sisteme de bideu ce permit ajustarea temperaturii jetului de apă, prin acționare manuală sau folosind o telecomandă. Te poți bucura astfel de aceeași senzație plăcută pe care o resimți în timpul unui duș, cu apa setată la temperatura perfectă. 

2. Apa jetului unui bideu nu este igienică 

Sunt multe persoane care cred că bideul își trage apa din vasul de toaletă, așadar, utilizarea acestuia pentru spălarea zonelor intime nu ar fi chiar cel mai igienic proces din lume. Fals! 

Bideul instalat separat în baie se racordează separat la sursele de apă (rece-caldă), astfel încât jetul aduce apă proaspătă la fiecare utilizare. Si capacele de WC cu funcție de bideu, electrice și nonelectrice, se racordează la apa rece și caldă prin furtune flexibile, asigurând o igienă impecabilă. 

3. Hârtia igienică este mai ieftină și mai simplu de utilizat

După utilizarea toaletei, suntem dispuși să folosim o cantitate suficient de mare de hârtie igienică, astfel încât să simțim pe pielea noastră senzația de curățenie. Însă și chiar cu o cantitate considerabilă de hârtie irosită, pot rămâne locuri în care acțiunea acesteia nu și-a dovedit de deplin eficientă. 

Mai mult decât atât, textura hârtiei igienice poate provoca leziuni nedorite, iar compoziția chimică a materialului poate determina apariția anumitor afecțiuni ginecologice. În schimb, bideurile utilizează jetul de apă pentru a curăța în profunzime chiar și cele mai sensibile zone ale părților intime, cu un minim de efort și resurse. De aceea, utilizarea unui bideu (în locul hârtiei igienice) înseamnă, pe termen lung, economii substanțiale în bugetul casei. 

4. Folosind bideul, este irosită o cantitate mare de apă 

Poate că ți se pare ciudat, dar să știi că bideul contribuie la economisirea prețioasei resurse naturale care este apa. Comparativ cu consumul de apă necesar pentru fabricarea hârtiei igienice, cantitatea de apă aferentă utilizării bideului este mult mai mică, iar tu poți contribui astfel activ la protejarea mediului înconjurător. 

5. Bideul n-ar putea încăpea în spațiul băii 

Tehnologia a făcut progrese uimitoare, chiar și în cazul bideurilor. Într-adevăr, modelele vechi de bideu aveau nevoie de suficient spațiu în baie, pentru a putea fi incluse în amenajare. De aceea, proprietarii de case cu băi mici pleacă de la premisa eronată că instalarea unui astfel de obiect sanitar sufocă spațiul de care dispun. 

Noua generație de bideuri propune o instalare simplă a acestora, direct pe vasul de toaletă. Se obține astfel un produs hibrid 1+1, extrem de ergonomic și cât se poate de benefic pentru igiena intimă a utilizatorilor. 

6. Bideul va împroșca apă peste tot

Dacă îți cumperi un model de bideu de ultimă generație, află că un astfel de obiect sanitar dispune de un sistem inteligent pentru concentrarea jetului de apă pe zona de acțiune, cu o putere de evacuare și un unghi pe care le poți seta chiar tu. 

Găsești o ofertă variată de bideuri accesând link-ul de mai jos - alege modelul potrivit pentru baia ta și pune-l în coșul de cumpărături:

https://www.sensodays.ro/obiecte-sanitare/bideuri.html

7. Este nevoie de săpun pentru o curățare foarte bună 

Trebuie să știi că jetul de apă este suficient pentru a curăța în profunzime zonele intime, după utilizarea toaletei. Mai mult decât atât, utilizarea greșită a unor produse cosmetice în zonele genitale crește riscul apariției infecțiilor urinare, precum și a altor afecțiuni dermato-venerice. Utilizarea unui jet cu apă călduță este mai mult decât suficientă, atunci când utilizam bideul.

Acestea au fost cele mai vehiculate idei preconcepute despre utilizarea bideului, un produs considerat încă „exotic” de multi români. Pe lângă faptul că noile modele sunt mai mult decât ergonomice, tehnologia din spatele acestora asigură o spălare eficientă și ecologică a zonelor intime, după fiecare utilizare a toaletei.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest