articolul continua dupa recomandari
Un tânar şofer sărac lipit dintr-o localitate vrânceană a avut surpriza vieţii lui! A mers în pădure şi s-a îmbogăţit.
Ionel Sandu este de meserie şofer şi lucrează de dimineaţă până seara. În timpul liber, însă, este căutator de comori, iar această pasiune l-a făcut să-şi cumpere un detector de metale cu care să plece în căutarea lor.
Mai în gluma, mai în serios, căutările cu detectorul de metale au dat roade, iar pe un câmp din apropierea casei, a descoperit un tezaur cu 91 de monede din argint.”A fost o bucurie, vă daţi seama că în borsetă aşa pe toate nu puteam să le ţin aşa, le-am băgat în borsetă şi simţeam greutatea lor aşa. Ştiam că sunt ceva de valoare. Încadrat la tezaur ce am găsit. A fost ceva v-am spus extraordinar. Eu v-am spus am fost foarte foarte bucuros că le-am găsit, am putut să dau peste un Tezaur pe care nu credeam că o să-l găsesc, mai ales cu aparatul meu care nu este un aparat performant. Acolo este locul lor la muzeu ca să le vadă şi alţi oameni”, a mărturisit norocosul Ionel.
Zis şi făcut! A doua zi bărbatul a predat tezaurul autorităţilor, ca să poata fi admirat şi de alţii.
”Din câte ştiu eu ar fi unul din foarte puţinele Tezaure de acest timp pe teritoriul României. La noi este vorba doar despre o singură monedă de timp Dumbrăveni pe care o deţinem, din câte ştiu anul trecut la Buzău s-au găsit 17 monede de acelaşi tip, pe când noi avem un Tezaur de 91 de piese în stare perfectă de conservare”, a explicat Aurora Apostu, arheolog la Muzeul de Istorie al Vrancei.
Şoferul căutător de comori va primi de la statul român o recompensă în bani care va reprezenta 50% din valoarea monedelor găsite. Aşa că nu va rămâne doar cu satisfacţia descoperirii tezaurului.
A.C.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc