Adda, despre singurătate şi depresie: „Nu aveam pe nimeni, eram eu și cu mine”

 

Adda a suferit de depresie. Adda este una dintre cele mai cunoscute artiste din România. Aceasta, deși acum are o carieră de invidiat și o viață de familie absolut superbă, în trecut a suferit de depresie. Blondina a povestit fanilor săi de pe Instagram sentimentele care o încercau în acea perioadă și a tras un semnal de alarmă cu privire la lupta cu astfel de stări. Iată ce mesaj a postat cântăreața pe rețelele de socializare!

Adda este una dintre cele mai cunoscute artiste de la noi din țară. Aceasta nu doar că are o carieră de invidiat, ci are parte și de iubire necondiționată din partea soțului și băiatului ei. Deși în prezent lucrurile sunt destul de bune în viața cântăreței, ea a mărturisit că în trecut a suferit de depresie. Blondina a postat pe rețelele de socializare un mesaj în care a vorbit deschis despre acea perioadă dificilă din viața ei.

Aceasta a povestit cu lux de amănunte stările care o încercau, dar și persoanele cu care vorbea în acea perioadă. Se pare că doar părinții săi și o prietenă apropiată i-au fost alături.

Adda a povestit pe rețelele de socializare cum s-a manifestat depresia de care a suferit. În toamna anului 2011, diva se afla într-un punct foarte dificil al vieții ei. Aceasta a mărturisit că nu avea pe nimeni lângă ea și că mutarea de la casa părintească a reprezentat o adevărată traumă pentru ea.

…) Ușor, ușor începeam să o iau razna. Nu știam exact ce, dar așteptam. Telefonul suna din ce în ce mai rar, în afară de părinții mei și o prietenă bună nu mă suna nimeni. (…) Realitatea era alta: singurătate, depresie. Nu aveam pe nimeni, eram eu și cu mine. (…).”, a povestit Adda pe pagina ei de Instagram.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest