articolul continua dupa recomandari
Cântăreața Adda a fost nevoită să meargă, de urgență, la veterinar, cu unul dintre cățeii ei, întrucât acesta nu se simțea bine, având febră. Cauza care a dus la starea febrilă a animalului a fost, în opinia cântăreței, o mușcătură de căpușă. De altfel, artista a observat o căpușă în patul ei, iar ulterior a găsit alte căpușe în locuința sa.
"Norocul a fost că noi pe pat aveam o pătură albă şi căţeii stăteau în pat, imediat după ce au fost scoşi afară la jumătate de oră, o oră maxim şi am văzut ceva negru care se îndrepta spre perne şi mi-am dat seama de la distanţă că e căpuşă şi în timp ce mă îndreptam spre pat ziceam "Doamne, să nu fie căpuşă, să nu fie căpuşă şi am văzut-o". După care am verificat toată casa şi am mai găsit una jos, în living, am verificat saltele, am verificat tot cu lanterne, zici că eram echipă de intervenţie. Am verificat căţeii, am verificat copilul, ne-am verificat noi, a fost o întreagă nebunie, nu am găsit nicio urmă de muşcătură pe câine, problema e că majoritatea căpuşelor nu se înfig în piele." a declarat Adda într-un interviu acordat pentru Antena Stars.
Adda, care a fost diagnosticată în trecut cu boala Lyme, a explicat că animalele ei de companie sunt sursele cele mai probabile pentru căpușele pe care le-a găsit în casă, deoarece acestea sunt aduse din exterior. Deși Adda a verificat cu atenție și locuința, ea a mai găsit o căpușă în living, ceea ce a amplificat starea de panică.
"Aceste căpușe au fost recoltate de pe stradă, nu de la noi din curte, noi am stropit inclusiv casa, gemurile, ușa de la intrare, adică avem plase de ţânţari, suntem foarte pregătiţi pentru sezonul acesta cald care, din păcate, începe foarte devreme, pentru că nu e normal în martie să ai căpușe și nici în iarnă nu e normal să ai căpușe." a adăugat ea.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc