Adela Popescu și Radu Vâlcan formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din lumea mondenă. Au doi copii împreună, au cariere strălucite și în ciuda numeroaselor proiecte, întotdeauna reușesc să își găsească timp și pentru ei. Dar chiar și așa, oare sunt pregătiți să devină părinți pentru a treia oară?
articolul continua dupa recomandari
Deși în urmă cu ceva timp, Adela Popescu mărturisea că și-ar dori să aibă și o fetiță, pentru a întregi tabloul de famlie, acum, lucrurile s-au mai schimbat puțin. Dedicată creșterii și educației celor doi băieți pe care îi are cu Radu Vâlcan, vedeta a dezvăluit că va mai aștepta puțin până se va gândi și la un al treilea copil, dat fiind că este suprasolicitată de nevoile celor doi băieți ai săi.
“E un moment în care Andrei ne solicită atât de tare, explorează totul și vrea să descopere cât mai mult, i se pare plictisitor să stea într-un singur loc. Și, evident, nu este singur, mereu vrem să fim și alături de el, dar și de Alexandru, așa că în această clipă doar ne gândim la cum să o scoatem la capăt (zâmbește)”, a declarat Adela pentru revista VIVA!
A aflat secretul căsniciei perfecte
Mariajul dintre Adela Popescu și Radu Vâlcan pare rupt din filmele romantice! Cei doi au o familie extrem de frumoasă, iar armonia și înțelegerea sunt cuvintele cheie care descriu cel mai bine căsnicia celor doi.
Adela Popescu a dezvăluit că pe lângă sentimentele puternice pe care și le poartă unul celuilalt, un alt element care a stat la baza înțelegerii dintre ei a fost și dorința de a-și întemeia o familie.
“Ne-am întâlnit într-un moment foarte bun, amândoi ne doream o familie, eram pregătiți pentru a face acest pas. (...) Ăsta e combustibilul care ne ajută să ne îndeplinim scopul: să avem o familie frumoasă, să păstrăm ce e frumos între noi, să ne creștem copiii cât mai bine și mai echilibrat”, a mai adăugat vedeta.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc