Adevărul despre datoriile mamei Zina! Creatoarea de modă a ajuns fără pensie

 
+2 click pentru
galerie

În loc să-şi trăiască liniştită bătrâneţea, mama Zina este îngropată în datorii. Ba mai mult, femeia a rămas şi fără pensie.

După mai bine de un an, Zina Dumitrescu a ajuns să recupereze pensia din ghearele fiului său. Cu toate acestea, bătrâna nu se poate bucura de cei 1.300 de lei căci datoriile sunt mult mai mari.

”Am  făcut o cerere şi acum pensia vine la cămin, pensia doamnei Zina care nu acoperă nici jumătate din cheltuielile dânsei. Este singurul caz în zece ani de când am acest cămin şi îl conduc. În aştia zece ani nu am avut o altă familie care să nu achite contravaloarea întreţinerii persoanei internate”, a explicat patronul casei de bătrâni, Ion Cassian.

Dar chiar şi depăşită de datoriile acumulate, mama Zina încă se mai poate bucura de micile plăceri ale vieţii. ”Eu din punct de vedere uman, indiferent la ce sume se va ajunge în viitor, eu nu pot doamnei Zina să-i iau o hotărâre negativă. Dacă sumele se măresc foarte mult, o să o îngrijesc cum am îngrijit-o până acum, şi medical şi al hranei şi al întreţinerii personale,  câtă viaţă o să mai aibă. Mergem la munte două-trei zile.  Am vorbit şi cu Valentina Pelinel care a fost acum două zile la dânsa şi cu Dana Androne şi facem aşa o echipă, ne suim în maşini cu toţii şi mergem la munte două zile, unde i-a permis doctorul să meargă”, a mărturisit Ion Cassian, patronul casei de bătrâni.

Zina Dumitrescu este o creatoare de modă din România, numită de manechinele și colegii din show-biz „mama modei din România”. Zina Dumitrescu s-a născut în 1936 în Republica Moldova. După război familia s-a mutat la Pitești.

A.C.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest