Adina Buzatu, testată pentru coronavirus, după petrecerea de pe litoral! „Nu știu cum s-a ajuns aici”

 

Adina Buzatu a fost testată pentru coronavirus după ce a participat la un eveniment în care nu s-au respectat restricțiile impuse în contextul pandemiei. Pentru a se asigura că nu a fost infectată cu COVID-19, creatoarea de modă a decis să își facă testul și să se izoleze la domiciliu.

Pentru binele persoanelor dragi și a stării sale de sanătate, Adia Buzatu va sta izolată la domiciliu o bună bucată de timp, până când toate suspiciunile că ar fi intrat în contact cu vreo persoană infectată cu coronavirus, vor fi eliminate. În aceste sens, creatoarea de modă s-a testat și de coronavirus, iar rezultatul, deocamdată, a fost negativ.

„M-am dus să mă testez, deși nu am avut niciun fel de simptom. Am făcut acest lucru benevol, pentru a-mi liniști prietenii din viața reală și pe cei din mediul online. Apreciez grija miilor de oameni care mi-au scris mie și fiicei mele, Sara, speriați de știrile apărute în presă. Ca să nu existe dubii m-am dus să mă testez. Rezultatul este negativ, nu sunt infectată cu virusul COVID – 19. Au trecut deja 16 zile de la petrecerea de la mare, desfășurată în aer liber. Pe tot parcursul serii atât eu cât și fiica mea Sara am păstrat distanța socială recomandată în perioada pandemiei. La hotel, era o curățenie exemplară și totul dezinfectat, iar personalul purta măști și mănuși. Cum s-a ajuns aici, nu știu. Toți cei de la petrecere erau precauți”, a anunțat Adina Buzatu.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest